un astfel de horoscop 2013

 

 

 

 

Suntem mai aproape de momentul despre care scriam acum un an în revista noastră. De data aceasta avem experienţa anului care a trecut atât la nivel global, cât şi la cel personal şi poate suntem mai pregătiţi să înţelegem ce ni se întâmplă. În ciuda scrisorilor apocaliptice care circulă via internet, suntem siguri că orice om normal este convins că viaţa merge înainte, iar schimbările fac parte din aceasta. Anul 2013 va fi la fel ca alţi ani pentru unii dintre noi, iar pentru alţii va fi altfel, în sensul că, aşa cum am văzut, unii oameni au pierdut tot în cataclisme locale, iar alţii s-au îmbogăţit, unii au plecat dintre noi, iar alţii s-au născut, unii trăiesc repetitiv aceleaşi drame, iar alţii au ales să trăiască experienţe noi în plan fizic, psihic şi spiritual. Aşa cum spuneam în urmă cu un an, harta momentului rămâne aceeaşi.

„Astfel, pe 21 decembrie 2012, Soarele va fi la 0 grade Capricorn, într-un sextil perfect cu Neptun în Peşti, aspect ce indică ori o experienţă spirituală, ori o pierdere, ori amândouă. Configuraţia principală este un yod, supranumită «Degetul lui Dumnezeu», şi este formată între Jupiter, Pluto, Saturn şi conjuncţia Mercur/Venus, având laturile Jupiter/Pluto şi Jupiter/Saturn de 150 de grade, Pluto/Saturn 60 de grade şi opoziţie perfectă 180 de grade între Jupiter şi Mercur/Venus. Ce înseamnă? Pluto este planeta transformării radicale, a morţii şi renaşterii, Saturn este planeta tărâmului pământesc şi a experienţelor educative, în special a celor de natură dureroasă, iar Jupiter este planeta expansiunii şi se află în punctul focal al yod-ului, fiind cea care primeşte, concentrează şi amplifică energia puternică a celorlalte planete implicate (Saturn şi Pluto). Yod-ul indică astfel procese transformatoare, ce pot fi percepute de marea majoritate dintre noi ca fiind dureroase. Jupiter ca punct focal poate determina schimbări radicale în sistemele religioase, de credinţă şi filozofice, deoarece face încă un aspect, de data aceasta cu Neptun, de 90 de grade, iar opoziţia cu Venus face ca yod-ul să fie activat. Venus face şi ea o cuadratură (90 de grade) cu Neptun, planeta spiritualităţii, a ascensiunii, a confuziei şi a inundaţiilor, care primeşte astfel un rol crucial în combinaţia energetică”. Peste toate acestea se adaugă efectul cuadraturii dintre Pluto, care face parte din configuraţie, şi Uranus, din exteriorul ei, agentul transformării radicale prin evenimente neaşteptate. Aceasta este planeta revoluţiei şi, de-a lungul istoriei multe revoluţii au fost armate, de aceea trebuie să ne orientăm către un alt gen de revoluţie, respectiv cea care porneşte din interior. Fireşte, este o opţiune personală de care depind multe. Capricornul este un semnificator al trecutului, iar noi, oamenii, tindem să tragem după noi o tonă de material atât din trecutul nostru personal, cât şi din istoria noastră ancestrală, fără să ne dăm seama cât de mult ne consumă forţa vitală. Pluto în acest semn ne vorbeşte despre revitalizarea acelor spaţii din interiorul nostru care sunt blocate undeva în istoria omenirii şi care ne fac să refuzăm observarea şi trăirea în prezent, aşa cum se prezintă el. Mulţi oameni
 

îmbătrânesc devenind identici cu părinţii lor, fără să recunoască acest fapt. Retrăirea speranţelor, a durerilor şi frustrărilor din trecut este o stare comună pe Pământ, iar Pluto este în Capricorn pentru a ne ajuta să ieşim din ea. Să adunăm cele două forţe – puterea revoluţionară a lui Uranus cu impulsul evolutiv al lui Pluto – şi să fim convinşi că încă un număr de ani rezultanta lor va deveni vizibilă. Ideea de criză este atât de vehiculată în prezent, pentru că este unul dintre efectele secundare ale tensiunilor şi mişcărilor de la toate nivelurile, iar oricine se agaţă de trecut se confruntă cu probleme serioase ce pot fi descrise într-o multitudine de feluri, dar care au un fond comun: impulsul către progres radical versus frica de schimbări cataclismice. Cam aici ne aflăm şi noi, oamenii, suntem invitaţi să participăm la o experienţă deosebită, aceea a trezirii. Primul semn al acesteia este să observăm că am trăit subconştient, în trecut, iar următorul este să observăm cât de mulţi par că dorm în jurul nostru. Nu trebuie să ne oprim aici, deoarece trebuie să fim treji în fiecare zi, să avem continuitate în gânduri şi coerenţă în acţiuni, ceea ce se cheamă să trăim conştient. Fiind la început, când facem aceasta nu trebuie să subestimăm tendinţa de a cădea din nou în „somn”, căci tentaţiile, precum medicamentele, munca robotică şi violenţa gratuită, sunt din belşug. O altă capcană este ca imediat după „trezire” creierul nostru să se blocheze, alimentându-se cu speranţa vagă că „oricum lucrurile vor merge mai bine” şi noi să nu mai facem niciun pas, de teamă că viaţa ni se va înrăutăţi. Va trebui să ne gândim serios la rolul fricii în vieţile noastre şi să prindem ceva mai mult curaj. Cu Neptun în Peşti, unii dintre noi vom vedea un univers paralel, alţii, sătui de problemele şi aglomeraţia de la oraş, se vor retrage să trăiască vieţi mai simple în zone rurale, unde să-şi producă singuri cele necesare. Unul dintre lucrurile minunate care urmează să se întâmple în anii ce vor să vină este o nouă renaştere în arte şi în muzică. Vor apărea artişti, muzicieni şi compozitori de toate genurile, pentru că oamenii vor căuta din nou plăcerile simple ale vieţii şi cu toţii vom dori să ne interconectăm la nivel mai profund. Crearea unei societăţi cu o vibraţie mai înaltă şi o soartă mai bună pentru toţi implică o modificare a conştiinţei de la nivel individual la cel colectiv. Să profităm de moment, să încercăm să devenim propriii noştri stăpâni, să nu-l lăsăm pe Pluto din Capricorn să ne facă laşi în faţa autorităţilor, oricare ar fi acestea, să căutăm forţa în noi, pentru că voinţa, perseverenţa şi curajul sunt elemente ce determină schimbarea şi transformarea. Numai aşa putem crea o lume mai bună pentru noi şi copiii noştri, pe măsură ce ieşim din haos. Viitorul începe acum!


Berbec

Inventivitatea va fi unul dintre cele mai bune atuuri ale dvs. în domeniul profesional, şi nu numai. Sunt favorizate negocierile în domeniul comercial şi, chiar dacă va trebui să treceţi prin mai multe etape şi să vă răciţi gura cu interlocutorii, vă veţi putea atinge cu succes scopul. Simplele fapte, realităţile şi dovezile clare vor fi pivotul succesului dvs. în negocierile din toate domeniile pe care le veţi „ataca”. E bine să procedaţi cu atenţie în situaţiile delicate cu care vă veţi confrunta, deoarece nu sunteţi artişti în medierea conflictelor. Veţi avea multe oportunităţi în anul următor şi ar fi bine să alegeţi rapid, pentru că instinctul nu vă va înşela.

Taur

Anul acesta, calitatea dvs. cea mai folositoare va fi creativitatea. Influxurile astrale către semnul dvs. vă vor asigura un colţişor special, unde să vă puteţi aduna gândurile ce vor genera idei noi şi fertile pentru viitor. Astfel se va pregăti terenul pentru un nou început real, prin luna februarie. Primele semne vor fi simţite la nivel ideologic, după care, cu sprijinul unor cunoscuţi, veţi trece la planificarea logistică a acţiunilor pe care le veţi întreprinde practic. Ceva mai dificil va fi să vă găsiţi colaboratorii potriviţi, dar, dacă sunteţi atenţi, veţi descoperi că există persoane din preajma dvs. care abia aşteaptă să fie cooptate în materializarea proiectelor.

GemeniÎn acest an, pe termen lung, veţi fi preocupaţi de anumite aspecte profesionale. Oricum fiţi atenţi că soluţia va veni prin surse exterioare, prin intermediul unor propuneri etc. şi este posibil să se reflecte în planul relaţional, de pe urma căruia veţi beneficia din plin. Veţi culege roadele abia prin noiembrie, dar acum este momentul să începeţi tot ceea ce aveţi de gând. Cei din jur vă vor lăsa o mai mare libertate de acţiune decât în ultima vreme şi veţi avea mai mult timp să lucraţi pe cont propriu. Trebuie să fiţi atenţi că prea multă izolare vă poate rupe de realitate şi puteţi pierde ajutorul celor din jur, care vă vor considera  nerecunoscători.

Rac

În anul care urmează veţi depune eforturi considerabile în activi­tatea profesională. Nu veţi duce lipsă de inspiraţie, dar va trebui să recuperaţi nişte timp pierdut şi să depăşiţi emoţional nişte faze în care aţi eşuat. Va fi o perioadă în care chestiunile relaţionale de afaceri vor deveni pregnante, veniturile este posibil să crească şi se pot întâmpla lucruri care acum vi se par imposibile. Atenţie că s-ar putea să fiţi prinşi în vârtejul evenimentelor şi să vă neglijaţi familia! Opriţi-vă, din când în când, să respiraţi şi să vedeţi ce mai fac cei din jur, exprimaţi-vă adesea iubirea pentru ei şi spuneţi-le câte o vorbă bună.

LeuInfluenţele astrale din acest an vă vor determina să vă dezvoltaţi capacităţile de socializare şi să vă diversificaţi cercul de cunoştinţe.  Aspectele planetare pe care le va face Soarele vor evidenţia adesea divergenţele dintre opiniile dvs. şi punctele de vedere ale anumitor persoane din anturajul profesional. La început, diferenţele vi se vor părea de neestompat, dar cu eforturi de înţelegere veţi înţelege că, în ultimă instanţă, aceste persoane vă pot fi de mare folos, fiindu-vă complementare. Dacă ţineţi seama de aceste opinii din exterior, veţi evita multe neplăceri viitoare. Succesul proiectelor dvs. va fi garantat, dacă veţi lucra în echipă.

FecioaraÎn 2013, viaţa dvs. profesională s-ar putea schimba, ceea ce ar implica o ajustare rapidă a tot ceea ce devine nou. Veţi avea ocazia, în acest context, de a vă face remarcaţi, iar aprecierea manifestată de cei din jur vă va ajuta să faceţi faţă transformărilor care nu vor întârzia să apară. Veţi munci de două ori mai mult, iar zelul dvs. ar putea da naştere bârfelor. Nu le băgaţi în seamă şi urmaţi-vă drumul fără să vă formalizaţi! Impulsurile mercuriene vă vor mai duce în întâlniri secrete sau în mijlocul unor negocieri dificile, cărora le veţi face faţă mulţumită tenacităţii şi perseverenţei cu care sunteţi înzestraţi.

BalantaÎn acest an veţi constata că a venit momentul unei evaluări. Veţi realiza în mod plăcut că încep să se vadă roadele eforturilor pe care le depuneţi de aproape trei ani, sub forma unor promovări, creşteri valorice sau schimbări de statut. Veţi fi informaţi în legătură cu anumite facilităţi, iar recunoaşterea publică a meritelor dvs. nu este departe. În orice caz, va fi necesar să definitivaţi anumite detalii înainte de a termina cursa aşa cum doriţi. În general, nu veţi mai întâmpina dificultăţi majore şi veţi avea mai multă dexteritate tehnică. Indiferent ce profesie aveţi, interacţionaţi mai mult cu colegii dvs. şi începeţi să puneţi la cale noi planuri de viitor.

ScorpionÎn viaţa dvs. se anunţă mişcări rela­ţionale impor­tante, colaborări fruc­­tu­oase şi contracte fertile pentru viitor. Veţi avea oportunităţi corespun­zătoare aspiraţiilor pe care le nutriţi şi la nivelul ambiţiei de care daţi dovadă. Vă veţi confrunta cu circumstanţe care vă vor creşte gradul de cunoaştere şi înţelegere care, ulterior, vă vor deschide noi perspective la nivel profesional, şi nu numai. Dacă vă mişcaţi în mediul artistic sau aveţi o afacere în domeniul creativ, şansa va fi, fără îndoială, de partea dvs. Veţi fi plini de inspiraţie şi veţi avea atâtea idei, încât nu veţi avea timp să le puneţi în practică.

SagetatorÎn anul care urmează întreaga dvs. energie va fi direcţionată spre domeniul lucrativ, căci realizările de până acum vă motivează puternic să continuaţi. Jupiter vă impulsionează şi mai tare, pentru că aveţi convingerea că sunteţi în direcţia cea bună. Calea pe care mergeţi este plină de oportunităţi de creştere şi de dezvoltare personală, dar este bine să cercetaţi şi să cultivaţi relaţiile din domeniul administrativ, legal şi oficial. Relaţiile cu superiorii vor decurge fluid, deoarece aveţi talentul de a face să circule ideile cu tact şi bun-simţ. Aceste două calităţi vă avantajează, dar nu mizaţi doar pe aparenţe. Detaliile sunt cheia succesului.

CapricornImpulsurile lui Saturn şi Pluto în aspect cu semnul dvs. vor accentua anul acesta eficienţa cu care sunteţi capabili să rezolvaţi probleme de viaţă. Va fi necesar să combinaţi profunzimea gândirii cu realismul, atunci când analizaţi orice situaţie cu care vă veţi confrunta, înainte de a o „ataca”. Modul în care îi veţi aborda pe cei din jurul dvs. va face să se instaureze un climat de încredere, care vă va permite să vă desfăşuraţi la întreaga capacitate intelectuală şi lucrativă. Efortul pe care îl veţi depune vă va aduce recunoaştere şi simpatie. Evitaţi să munciţi în locul altora, pentru că vor exista situaţii în care alţii vor fi tentaţi să profite.

VarsatorActivitatea profesională va evolua anul acesta prin schimbări care vă vor implica direct şi personal. Fie cineva vă va spune ce şi cum să schimbaţi, fie veţi decide pe cont propriu, dacă aveţi o activitate liberală. În orice caz, va trebui să perfectaţi o strategie în care să păstraţi valorile tradiţionale, dar la care să adăugaţi ceva nou. Vă veţi confrunta cu ezitări şi îndoieli, dar, mai presus de orice, veţi fi sprijiniţi de încrederea în propriile forţe şi, de aceea, veţi putea depune efortul necesar schimbării şi adaptării. Seminţele pe care le sădiţi acum vor începe să rodească anul viitor. Exersaţi răbdarea!

PestiEnergiile planetare care acţionează în sectorul dvs. vă vor încuraja să vizualizaţi limpede ansamblul capacităţilor perso­nale. În anul care urmează veţi simţi nevoia spontană de a vă depăşi pe sine, învăţând lucruri noi şi obţinând alte rezultate. Va trebui însă ca în orice faceţi să vă ocupaţi de detalii, pentru că multe piese mici rezolvate vă vor conduce la finalul creionat în linii generale. O anumită nervozitate poate rezulta din comparaţia cu superiorii sau colaboratorii dvs. Oricum, veţi fi motivaţi să progresaţi cu viteză şi, chiar dacă veţi deveni vizibili, critica şi tensiunile exterioare vor fi carburantul care vă propulsează.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s